EDUCATIE
Rezultate simulare Evaluare Națională 2024: Doar 42% dintre elevi au luat peste 5 la matematică / Lucrările au fost corectate pentru prima dată digital Ministerul Educației a publicat rezultatele la simularea Evaluării Naționale (EN) 2024. Datele arată că doar 42% dintre elevii din clasele a VIII-a au luat note de peste 5 la matematică. La limba și literatura română procentul este de aproape 74%.
„Părinții ar putea schimba mult școala românească. Dacă nu i-ar împiedica ceilalți părinți” La începutul anului mi-am dus fetița la un curs demonstrativ de limba engleză al unui centru din buricul târgului. Timp de zece minute, am stat în sală împreună, părinți și copii de 4-6 ani, și ni s-au dat câteva detalii administrative legate de curs. Apoi, părinții au fost invitați să se retragă pe scaunele din spate și să-i lase pe copii să participe la cursul interactiv. Ți-ai găsit! „Matei, zi mă CAT! CAT se zice la pisică!”. „Du-te și tu acolo și zi my name is….Așa să zici: My name is Luca! Hai ca știi, du-te!”
Universitatea din București a retras titlul de doctor honoris causa acordat lui Nicolae Ceaușescu Decanul Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București (FSPUB), Cristian Preda, a anunțat că Senatul universității a decis să retragă titlul de doctor honoris causa acordat în anul 1973 lui Nicolae Ceaușescu.
Tragedia de la Odorheiu Secuiesc. Primăria, amendată pentru autorizarea lucrărilor de la internatul care s-a prăbușit peste copii Primarul din Odorheiu Secuiesc, secretarul primăriei și arhitectul șef au fost amendați, în total, cu 10.000 de lei de către Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) Harghita, conform Agerpres, pentru autorizația de construire emisă în cazul lucrărilor de la internatul Liceului „Tamasi Aron”, al cărui perete s-a prăbușit. În urma incidentului din decembrie 2023, doi elevi care erau cazați în clădire au murit.
Sancțiunea pe care o riscă elevul de la „Dimitrie Leonida” care a dat cu spray lacrimogen pe holul școlii / Când va fi luată o decizie Elevul de 15 ani care a dat cu spray lacrimogen pe holul Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida” din Capitală riscă să fie sancționat de Consiliul Profesoral cu scăderea notei la purtare la 2. Și colegii săi care au fost implicați în incident riscă aceeași sancțiune. Momentan, incidentul este încă analizat și se fac propuneri cu privire la modul în care elevii pot fi sancționați.
„Băi, vă crăp capul!”. Educatoare de la o „grădiniță privată” din Popești-Leordeni, înregistrată în timp ce urla și îi bătea pe copii O educatoarea de la un centru privat care pretinde că este grădiniță din Popești-Leordeni a fost filmată în timp ce țipa la micuți și îi pedepsea. Poliția s-a autosesizat în acest caz și a deschis o anchetă.
Cum ne exprimăm nemulțumirile în cuplu fără să ne rănim Să avem o relație bună, să existe armonie și iubire nu înseamnă să nu avem nemulțumiri în cuplu sau să nu ne deranjeze anumite comportamente. Satisfacția în relație depinde de modul în care adresăm nemulțumirile în cuplu, nu de absența acestora.
Elevii din 26 de județe intră, de luni, în vacanța de schi. Lista județelor / Calendarul anului școlar 2023-2024 Elevii din 26 de județe intră de luni, 19 februarie, în vacanța de schi, timp de o săptămână. Este vorba despre vacanța care se ia la decizia inspectoratelor județene, oricând în luna februarie, timp de cinci zile consecutive.
„Studenții nu pot fi constrânși să participe la mai mult de 8 ore pe zi de activități didactice” - Ministerul Educației a pus în dezbatere publică codul drepturilor și obligațiilor studentului Ministerul Educației a pus în dezbatere publică prevederile codului drepturilor și obligațiilor studenților, prevăzut în noua lege a Educației învățământului universitar. Studenții nu pot fi obligați să participe la mai mult de opt ore de cursuri pe zi, iar profesorii trebuie să le ofere suporturile de curs în mod gratuit, în format fizic sau electronic, conform codului aflat în dezbatere publică.
Inspectoratele școlare județene se desființează în 2025. Locul lor va fi luat de direcțiile județene de învățământ preuniversitar Ministerul Educației a stabilit printr-un Ordin publicat marți în Monitorul Oficial că inspectoratele școlare județene vor fi desființate anul următor, până în 30 mai. Prevederea se regăsește și în noua lege a educației, care a intrat în vigoare în septembrie 2023, însă desființarea inspectoratelor a fost inițial amânată. Locul acestora va fi luat de direcțiile județene de învățământ preuniversitar.
„Când am o relație, e important să facem curățenie împreună...“ Cum își fac loc suferințele din copilărie în relațiile actuale Adesea facem o paralelă între familia de origine, respectiv relațiile pe care în copilărie le-am avut cu părinții, și relațiile de cuplu de mai târziu, însă anumite comportamente sau coping-uri se regăsesc în toate relațiile noastre. Iată câteva confesiuni.
Prima iubire a copilului. De ce e total greșit să-i spui: „Lasă dragostea! Pune mâna și învață!” Emoțiile sunt intense, ușile casei se trântesc mai des în astfel de momente, temele sunt neglijate și pasiunile vechi date uitării. Prima iubire a copilului aduce, de multe ori, și primele furtuni emoționale, care îi fac pe părinți să se simtă depășiți de situație și să nu știe ce și cum să facă pentru a-și sprijini copilul.
Alex Donovici, autor de cărți pentru copii: „Dacă școala românească vrea să dea o șansă cititului, trebuie să lucreze serios la lista cu recomandări” Alex Donovici este unul dintre cei mai iubiți scriitori de cărți pentru copii din România. Cărțile lui le arată copiilor că lectura poate fi mai captivantă decât un joc pe calculator atunci când e scrisă cu emoție și umor, în limbaj accesibil, actual, cu intrigi care te țin cu sufletul la gură.
Incident grav la un liceu din București. Peste 20 de elevi au ajuns la spital după ce un coleg a dat cu spray lacrimogen / Poliția a deschis dosar penal Peste 20 de elevi de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Bucureşti au ajuns la spital, marți, după ce un coleg a dat cu spray lacrimogen atât în incinta liceului, cât și la intrarea în unitatea de învățământ. Conform autorităților, în total, au fost afectați 33 de elevi. Poliția a deschis dosar penal, iar elevul care a dat cu spray lacrimogen a fost audiat.
Care este vârsta ideală pentru a duce copilul la creșă sau grădiniță Disputele privitoare la ce vârstă este bine să dați copilul la creșă sau grădiniță nu au răspunsuri clare, însă nu există dubiu că socializarea copiilor cu micuţi de vârsta lor trebuie făcută cât mai devreme. Iată câteva reguli de baza de care ar trebui să ţineţi cont.
Proiect: în luna aprilie încep înscrierile pentru clasa pregătitoare. Calendarul complet Ministerul Educației a pus în dezbatere publică proiectul privind aprobarea calendarului de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2024-2025. Toți copiii care împlinesc șase ani până la data de 31 august inclusiv și au fost la grădiniță pot fi înscriși în clasa pregătitoare.
Universitatea din București oferă peste 21.000 de locuri pentru admiterea din acest an / Când se fac înscrierile Universitatea din Bucureşti propune peste 21.000 de locuri pentru admiterea din acest an, dintre care 11.200 sunt pentru programele de licenţă, 8.986 pentru programele de masterat, 111 pentru programele de masterat didactic şi 839 pentru programele de doctorat, scrie Agerpres.
Ministrul Educației din Franța rămâne fără funcție după ce s-a aflat că își duce copiii la o școală privată / Un fost ministru al Justiției preia portofoliul Ministrul Educației din Franța, Amélie Oudéa-Castéra, a fost demisă după ce se afla de mai multe săptămâni în centrul unui scandal public izbucnit după ce a declarat că a decis să își ducă copiii la o școală privată, din lipsa personalului din sistemul public.
Elevii din Bistrița-Năsăud și Satu Mare intră, de luni, în vacanța de schi / Când sunt programate vacanțele în celelalte județe Elevii din județele Bistrița-Năsăud și Satu Mare intră, de luni, în vacanța de schi, timp de o săptămână. Este vorba despre vacanța care se ia la decizia inspectoratelor județene, oricând în luna februarie, timp de cinci zile consecutive.
Primarul dă vina pe porumbei și pe „curent” pentru prăbușirea tavanului într-o clasă dintr-o școală din județul Sibiu Tavanul fals al şcolii din satul Alămor, comuna Loamneş, a căzut, miercuri, peste patru elevi din cauza vântului puternic, fiind curent în clasă, dar şi a porumbeilor care ar fi pătruns fără să se observe, contribuind la deteriorarea acestuia, a susținut primarul localităţii, Maria Greavu, de la PSD.
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...


Startup Cafe
Euractiv
Contributors
WebPR
Bloguri HotNews
citeste mai multe www.hotnews.ro/bloguri



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by